Politicienii trântesc mucii în fasole, oamenii strigă armata e cu noi, oamenii strigă fără violență, oamenii cer SOS save our souls (save our bodies) și pe urmă vin militarii și restaureaza domnia legii și ordinea.

Cred că istoria ne-a dat foarte multe lecții astfel încât o lege marțial a domniei climatului de siguranță și stabilitate internațională să fie asigurată de militari.

Eu chiar cred că armata trebuie reintrodusă în sistemele de învățmânt ca materie obligatorie, prin prisma disciplinei și a încrederii pe care o sădește în tineri. În special încrederea în propriile forțe, adică elimină din frica atât de toxică din societate.

Dacă este să mă întrebați, cred că viitorul nu este al democrației, vorbind în termeni de mii de ani, ci este al Adevărului. Al sistemelor de guvernământ bazate pe adevăr, bazate pe armată, pe oameni care cred în sfințenie, în onoare, în demnitate umană, în altele asemeni.

În fața Adevărului democrația pălește…

Nu pot fi lăsați politicienii să se pronunțe cu privire la ce e albă și ce e neagră. Nu putem să fim atât de naivi încât să negăm interesu’ național al Constituției.

Cei mai capabili să apere interesu’ național sunt militarii nu politicienii.

Politicienii, hai să fim naivi, nu apără decât interesele lor. Asta e democrația. Până interesele altor popoare și națiuni le apără mai bine militarii decât politicienii acelor țări și popoare prin prisma valorilor specifice milităriei.

Chiar cred că militarii pot apăra interesu’ întregii umanități.

Iar în sensul afirmației de mai sus, chiar am demarat o inițiativă care să aducă la un numitor comun toate forțele militare ale întregii umanități sub un singur tratat / pact internațional.

Îmi doresc mult ca înalt demnitarii (militarii sunt adevărații demnitari, nu politicienii, de aia nici nu fac politică militarii) MAPN, NATO dar și al altor națiuni să rezoneze cu această idee

Cum spuneam, știu că este un proiect nebunesc, dar e nevoie de curaj, iar curajul are nevoie de o doză de nebunie.

Ce este cel mai bizar, este că umanitatea chiar nu-și poate imagina că ar putea exista pace.

Are și o natură nebunoască unificarea tuturor națiunilor în jurul unui singur pact și tratat, împotriva unui singur inamic.

Aici nu vorbesc de tratate de ordin umanitar, de coduri de etică militară.

Ci vorbesc de demararea unui război onorabil, unul nobil, sfânt și în perfect acord cu majoritatea valorilor demnității militarilor și cred că poate în acord cu majoritatea opiniilor politice. Explicate aici.

Pentru care caut finanțare aici și din păcate nu găsesc finanțare astfel de proiecte… Există bugete pentru mercedes benzu patriaruhului daniel, există proiecte de PR și pseudo valori ale muii europene – în care eu nu cred – există bugete pentru orice mai puțin pentru PACE.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Salutare,

Este obligatoriu să:

  1. Citești
  2. Înțelegi
  3. Accepți
  4. Ții minte

termenii și condițiile acestui jurnal personal.

Îți este interzis să utilizezi acest site fără să respecți cele de mai sus!